Puncţia biopsie mamară eco-ghidată este o manoperă minim invazivă prin care se prelevă câteva probe de ţesut tumoral in vederea analizei histopatologice si imunihistochimice pentru stabilirea unui diagnostic de certitudine pe baza căruia se stabileşte tratamentul. 

Candidatele pentru biopsie sunt pacientele cu noduli mamari suspecţi (BIRADS 4 si 5), vizibili prin tehnica ecografica. Procedura se realizează ȋn condiţii de “mică chirurgice”, ȋn anestezie locală cu Xilină (similară anesteziei de la cabinetul stomatologic), iar cu ajutorul unui ac de 10 mm lungime si 14G grosime, ataşat la un pistol cu declanşare automată, se obţin 3-5 fragmente de 15-22 mm lungime, de formă cilindrică (materialul prelevat este inchis etanş ȋn interiorul acului şi nu există riscul de diseminare a celulelor tumorale pe traiectul de puncţie). 

Procedura durează ~20 minute, incizia la piele este de mici dimensiuni (2-3 mm), necesită doar aplicarea unei presiuni locale timp de 15 minute şi pansament local de tip plasture pentru 1-2 zile. Poate să apară la câteva zile un mic hematom local (o “vânătaie”) la locul de puncţie. Durerea in timpul şi după puncţie este minimă, fiind descrisă ca un disconfort de majoritatea pacientelor. Este permis consumul de alimente pre/postprocedural şi nu sunt restricţii de mişcare a braţelor după puncţie (ex, pacienta poate să conducă maşina). 

Principalele contraindicaţii sunt alergia la substanţa de anestezie locală şi tratamentul anticoagulant (se va sista administrarea acestuia cu 5 zile ȋnainte, la indicaţia medicului curant). 

Rezultatul anatomopatologic complet se obţine ȋn ~2 săptămâni, iar cel parţial (descrierea tipului de celule) ȋn câteva zile. 

Se pot realiza două sau mai multe puncţii biopsie ȋn aceeaşi şedinţă, uneori puncţia tumorii principale fiind completată de puncţia biopsie a ganglionului suspect din axilă. 

Ȋn plus, sub ghidaj ecografic, este posibilă efectuarea puncţiei aspirative, prin care, sub anestezie locală, se aspiră lichid din interiorul leziunilor chistice sau celor suspecte cu componentă chistică, iar materialul recoltat se trimite pentru analiză citologică (sau bacteriologică dacă e cazul).

    Programare asistenta Alexandra Diude

    Fișă medicală (opțional) - max 1MB

      Programare asistenta Lorina Cuteanu

      Fișă medicală (opțional) - max 1MB

        Programare doctor Iulia Popa

        Fișă medicală (opțional) - max 1MB

          Programare doctor Alexandra Andrieș

          Fișă medicală (opțional) - max 1MB